La prezentarea DJI Phantom 4 am înțeles de ce dronele pot face mai mult bine decât rău

de: Bogdan Cristea
22 04. 2016

Noua dronă DJI Phantom 4 va fi disponibilă și în România.

E ușor să urăști dronele. Un mare ajutor din acest punct de vedere vine chiar din partea publicațiilor tech, cele care ar trebui să-i ajute pe oameni să înțeleagă mai bine aceste dispozitive.

Zilele trecute, de exemplu, se vorbea despre acea dronă care ar fi lovit un avion în apropiere de Heathrow, cauzând anumite pagube pe parte frontală și, probabil, punând în pericol viața pasagerilor. Nu a durat mult până când vocile care militează pentru înăsprirea legislației (în ceea ce privește dronele) au început să se facă auzite. Ulterior, însă, nu s-a găsit nicio dovadă conform căreia ar fi fost vorba de o dronă. Ba mai mult, se credea că ar fi fost implicată, de fapt, o simplă pungă de plastic.

Evident, nu este vorba despre o campanie împotriva dronelor, însă prea mulți oameni aflați în poziții de conducere văd doar părțile rele ale acestor dispozitive. Ceea ce ma îngrijorează pe mine și mai mult sunt soluțiile incredibil de simpliste pe care acești indivizi doresc să le implementeze, care pot fi rezumate, practic, în doar câteva cuvinte: pentru o mai mare siguranță, avem nevoie de cât mai puțin drone și de cât mai multe interdicții pentru utilizatori.

Se vorbește și despre responsabilizarea utilizatorilor din când în când, dar, în general, discuțiile se rezumă la o legislație mult mai restrictivă și la dificultăți mult mai mari pentru oricine vrea să piloteze o dronă. Nu e dificil de înțeles cum s-a ajuns aici. În Marea Britanie, de exemplu, între lunile aprilie și octombrie ale anului 2015, au fost în jur de 23 de situații în care diverse avioane au fost extrem de aproape de o coliziune cu drone. În Statele Unite, FAA (autoritatea aviatică națională), a declarat că o treime dintre cele 582 de drone observate în apropiere aeroporturilor între august 2015 și ianuarie 2016 ar fi putut pune mari probleme.

Oameni care își pun dispozitivele în asemenea situații reprezintă, într-adevăr, un pericol. Să zicem, totuși, că șase dintre ei sunt responsabili și patru sunt iresponsabili. Este nedrept și lipsit de productivitate să le îngreunezi viața celor șase din cauza celorlalți patru. Fiind un vehicul, dronele nu ar trebui lăsate la îndemâna unor persoane iresponsabile, chiar și în condițiile în care pot face mai mult bine decât rău.

Un bun exemplu al potențialului pe care îl au dronele este un patent recent primit de Google. Astfel, compania din Mountain View ar dori să ofere primul ajutor persoanelor aflate în zone îndepărtate prin intermediul dronelor. Planul ar presupune instalarea unor stații speciale de unde ar putea fi chemată o dronă care să conțină materiale necesare unei persoane aflate în pericol (precum substanțe menite să trateze mușcăturile șerpilor veninoși). Desigur, aceasta nu ar lua locul ambulanței, care ar sosi la câteva minute distanță. Mai mult decât atât, americanii ar vrea să le folosească în viitor pentru a depista din timp incendiile forestiere.

Un set de legi mai bine formulate ar putea ajuta, dar nici acestea nu ar fi suficiente pentru a rezolva problema. O soluție ar putea fi, totuși, educația. Mă refer aici la cursuri speciale pentru cei care vor să piloteze drone și campanii de informare. De asemenea, magazinele care comercializează astfel de produse ar putea fi obligate să aibă în cadrul lor experți în acest domeniu, care se poate oferi consiliere tuturor celor care și-au cumpărat o dronă.

Situația este atât de complexă, încât unii producători s-au văzut nevoiți să implementeze soluții mult mai inteligente pentru a preveni pericolele. Și așa am ajuns la starul evenimentului de prezentare organizat de curând: drona DJI Phantom 4. Aceasta reprezintă încununarea unor progrese uriașe înregistrate în ultimii trei ani de zile, perioadă în care dronele au devenit ma mult decât simple jucării. Astfel, pentru un grad sporit de siguranță, DJI a inclus o serie de No-Fly Zones (zone în care nu se poate zbura).

Asta înseamnă că pilotul va fi avertizat în cazul în care zboară către acestea sau încearcă să decoleze din interiorul unei asemenea zone. Mai mult decât atât, în locații precum aeroporturile, drona nu va decola, iar în cazul în care zboară către un astfel de loc, dispozitivul se va opri chiar la marginea unei zone delimitate. Feature-ul este disponibil pe plan internațional (inclusiv în România), dar, pentru moment, nu este complet. În București, de exemplu, aeroportul este marcat alături de două zone speciale: Arena Națională și Stadionul Steaua. De asemenea, există patru zone în care veți fi avertizați: clădirea Serviciului Român de Informații, Palatul Parlamentului, clădirea Serviciului de Protecție și Pază și Palatul Cotroceni.

Dar nu va trebui să vă faceți griji în legătură cu toate acestea, deoarece legea vă interzice în mod categoric să decolați în interiorul orașului. Iar în cazul în care vreți să zburați deasupra unei zone rezidențiale veți avea nevoie de o aprobare din partea Autorității Aeronautice Civile Române. Mai pe scurt: atât timp cât evitați orașele și zonele rezidențiale, nu veți avea nevoie de acordul autorităților. Va fi, totuși, nevoie de o înregistrare a dronei la AACR, indiferent de greutate sau de zonele în care vreți să o pilotați.

Cât despre drona DJI Phantom 4, sunt câteva lucruri interesante pe care ar trebui să le menționez. În primul rând, avem de-a face cu un dispozitiv cu o autonomie mai bună decât Phantom 3, predecesorul său. Conform informațiilor de pe site-ul DJI, acesta poate zbura în continuu aproximativ 28 de minute (cu 25% mai mult decât Phantom 3), grație bateriei mai mare. De asemenea, construcția superioară garantează acum o viteză maximă cu 25% mai mare.

În al doilea rând, avem sistemul ”ActivTrack” inclus de chinezi. În cazul în care nu știați, dronele care pot urmări un subiect au fost introduse cu ceva timp în urmă. Problema cea mai mare a acestora, însă, era legată de mediul înconjurător și incapacitatea dispozitivelor de a depista obstacolele. Astfel, dacă mergeai pe o cărare într-o pădure și setai drona să te urmărească, exista riscul ca aceasta să intre într-un copac.

Cu DJI Phantom 4, lucrurile stau altfel. Dacă până acum, dronele DJI urmăreau semnalul de pe telefonul mobil, odată cu Phantom 4, acestea vor crea o imagine 3D a subiectului, iar aceasta va deveni ținta principală. Imaginea, desigur, se poate schimba, în funcție de unghiul din care este privit subiectul, însă asta nu va pune nicio problemă dronei. Totul este posibil cu ajutorul unor camere suplimentare montate de chinezi în față, alături de una situată dedesubt, și unor senzori speciali. Practic, drona poate observa mediul din jurul ei și va lua decizii corespunzătoare în timpul zborului, evitând obstacolele.

Desigur, având în vedere toate aceste lucruri, nu ar trebui să vă așteptați la un dispozitiv ieftin. Până la urmă, avem de-a face cu una dintre cele mai performante drone disponibile consumatorilor de rând în acest moment. Astfel, pentru a vă cumpăra un DJI Phantom 4, veți fi nevoiți să scoateți din buzunar 7.250. Dispozitivul, alături de alte modele DJI, se găsește în prezent în oferta celor de la F64.